marți, 30 iunie 2009

Ăştia chiar există !

Ce cretini.
Dacă te-au prins ştirile pe Pro sau Antena şi ai apucat să vezi 2 - 3 ştiri, e imposibil să nu dai numai de cocalari şi gherţoi.
Uite, unu' a dar azi dimineaţă peste o asistentă în curtea unui spital, beat fiind. În fine, vine poliţia şi presa şi îl întreabă pe cocalar ce şi cum. El zice ceva de genul: asistenta s-a aruncat in faţa maşinii. Cum? Ia mai zi odată. Interesant este ca băieţaşul de cartier - ca aşa arăta costumat - avea şi o concentraţie de 0.9 % alcool în sânge, ceea ce înseamnă dosărel penal pentru vătămare corporală din culpă. Oricum dosarul "îl lua", măcar să fi fost un gentleman şi să fi recunoscut că nu a fost atent, să îşi ceara scuze şi gata.
Bun, ăsta a făcut un accident, se poate întâmpla oricui. Doamne fereşte!
Dar ce ziceţi de ministra noastră de la sport? Am dat mâna odată cu domnia sa şi mi-a părut oricum, mai puţin cocalară. Se pare că nu e bine să judeci oamenii după înfăţişare, îmi spun asta a mia oară, oare când o să îmi intre şi în cap???
Se pare că nu poziţia socială este cea după care ar trebui să se facă încadrarea în cocalar sau domn, ci modul cum ştii să administrezi o situaţie mai tensionată. Problema noastră a românilor (sună grav, nu ştiu şi dacă e aşa) e că nu avem lideri adevăraţi, nu avem oameni care să ştie să gestioneze conflictele. Oameni care dau bir cu fugiţii în faţa evidenţei sunt cu miile. Săracii de ei.

2 comentarii:

  1. de ghertoi n-am mai auzit de-un deceniu,
    chicotesc,monser

    RăspundețiȘtergere
  2. Recunosc, termenul este imprumutat de la Atlasul de Mitocanie Urbana al celor de la Radio Guerilla...
    Rareori mi s-a intamplat ca o campanie de radio sa ma faca atat de fericit.

    RăspundețiȘtergere