vineri, 31 iulie 2009

Anomalii

Hmm, stai şi te uiţi aşa pe geam câte odată şi vezi tot felul de cretinătăţi care te agasează. Uneori te întrebi dacă e cumva posibil ca acţiunile sau lucrurile respective să fie prodese de un creier - fie el şi limitat - al vreunei fiinţe umane.
Desigur, între gesturile care mă fac să zâmbesc oarecum amar, sunt acţiunile aşa numiţilor "manelişti", a taximetriştilor (nu toţi, dar în marea lor majoritate), a bărbaţilor adevăraţi şi nu în ultimul timp a femeilor gherţoi, a mitocanelor, în general ale specimenelor pe care le găsiţi în atlasul de mitocănie.
Nu înţeleg care e miza unei întreceri din trafic, nu înţeleg de ce se etalează aurul atât de mult, nu înţeleg care e finalitatea unei bârfe sau de ce trebuie ca unii să scuipe iar ceilalţi sa recepţioneze, eventual cu zâmbetul pe buze. Puric cita la un moment dat pe cineva într-una din cărţile sale: "înainte se purtau cruci de lemn şi erau suflete de aur, azi se poarta cruci de aur şi sunt suflete de lemn".
Anomaliile în ţara asta sunt la ordinea zilei. Rar mi-a fost dat să stau de vorbă cu vre-un român care să nu se "laude" cu cât de mult a furat, fie că e vorba de bani, fie că e vorba de o idee. Nu neapărat direct, din portofelul vecinului, dar prin metode care de care mai diverse. Aproape că te miri de ingeniozitatea românului în a fura. La noi chiar şi unii înalţi prelaţi fură şi le sclipesc într-un mod anume ochii la vederea banilor. Marii politicieni fură şi ei cât nici nu putem să ne dăm seama, nu cred că mai sunt lideri adevăraţi aşa cum s-au născut în perioada 1848 - 1948.
În fine, anormal este că fiecare om din emisfera nordică aruncă în medie 5 kg de mâncare pe zi în timp ce în emisfera sudică oamenii fac câte 5 - 6 copii în ideea în care să ajungă la 18 ani măcar 2...
E anormal că unii oameni sunt atât de lacomi încât uită de tot ceea ce este sfânt, banul fiind singurul lor scop şi singura ţintă, finalitatea şi ţelul, ideea de reuşită şi succes. Îi înţeleg pe călugării care se retrag din viaţa laică şi se izolează în comuniunea izbăvitoare cu Dumnezeu în incinta unei mănăstiri. Sau pe luptătorii anticomunişti care au preferat să moară pentru o idee şi să lupte pentru aceea până la victoria finală. Azi câti îşi mai pot susţine punctul de vedere până la sacrificiul suprem?
Şi astea sunt doar câteva dintre anomaliile care mă agasează...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu