Despre români

Un subiect pe care doar îl pot doar atinge, nu ştiu dacă ar putea cineva să cuprindă într-un milion de pagini esenţa unui popor.
Dacă ar fi să abordez subiectul din prisma patriotului, cred că nu m-aş bucura de prea mulţi cititori. Patriotismul şi-a pierdut din înţelesul său profund în anul de graţie 2009. Nu s-a pierdut de la sine, termenul a fost ajutat (dacă se poate vorbi despre aşa ceva) să dispară din conştiinţa populară. Românii nu mai sunt mândrii de înaintaşii lor, nu mai văd jertfele lor ca fiind importante, nu mai au deloc spiritul de sacrificiu în sânge. Acum primează maşina pe care o conduci, averea pe care o ai, influenţa sau alte chestii care nu au nimic de-a face cu individul şi cu ceea ce el ascunde în "interiorul" său. Acum contează ceea ce se vede în exterior, oamenii profunzi bucurându-se de o tot mai mică apreciere. A sunat cineva, un domn pedant, elegant în exprimare şi (mai ales) cuvios - să anunţe că mâine se va ridica o statuie în memoria unui erou român, în memoria unui aviator care s-a luptat în al II-lea Război Mondial cu americanii şi pe care i-a învins (alături de ceilalţi camarazi) într-o manieră care azi pare de neimaginat: 10 avioane româneşti împotriva a 100 americane. Omul, gâtuit de emoţie, încerca să îmi arate fără fală dar cu o vădită mândrie, că a existat cineva care a făcut lucruri miraculoase pentru ca eu azi să pot scrie din Bucureşti în limba română... Şi asta m-a impresionat. A fost ca o palmă peste "somnul" patriotului din mine, ca o palmă dată uitării în care mă bălăceam, a indolenţei faţă de valorile României.
Iar revin la comunişti, dar nu am ce face... Comuniştii mă învăţau să preţuiesc valorile statale, indiferent dacă asta însemna că la început de zi şcolară trebuia să cânt imnul ţării sau că la "română" şi istorie învăţam desre mari gesturi de eroism ale unor Iancu Jianu sau Ecaterina Teodoroiu. Înainte se făceu filme istorice iar elevii erau "disciplinaţi" în valorile statale de atunci, nu neapărat nocive (eu oricum eram pitic şi nu făceam diferenţa dintre dictatură şi democraţie, pentru mine era suficient că era pace, că mă jucam cu Cristi, Robert şi Dragoş, că aveam bani de "vafe" sau "sport" şi că era stabilitate "pe toate planurili"). Românii "pitici" de azi nu au un sistem de valori cu adevărat important. Comercialul şi prostul gust omoară ceea ce comunismul nu a reuşit să omoare la români: IDENTITATEA NAŢIONALĂ.