miercuri, 7 octombrie 2009

65 cu 80 si 65 cu 70

Stăteam şi mă gândeam: eu oare mai apuc sa iau pensie vreodată? Nu că mi-aş fi făcut eu o mare speranţă de batrâneţe, dar uneori te mai gândeşti şi la asta, mai ales dacă eşti mai deprimat sau mai supărat aşa... Oricum, imaginea mea de batrâneţe perfectă (a se citi viaţă perfectă) este cu o barbă mare albă (în cazul bătrâneţilor) undeva într-o mănăstire izolată pe un munte pe care sunt întinse pajişti verzi, rugându-mă Domnului.
Rumegam un gând, acela că politicienii de pe la noi din ogradă chiar că îşi bat joc de orice există omenesc în fiinţa umană: suntem în perioada în care circul politic şi nu numai este omniprezent, în care preşedinta Camerei Deputaţilor îşi bate joc de o ţară întreagă, în care preşedintele încalcă legea fară ca să păţească nimic, în care premierul nesocoteşte Constutuţia României şi alte legi organice, în care nimic nu mai este pe făgaşul normalităţii şi mai ales, mai ales, al bunului simţ. Totul se duce de râpă iar instituţiile statului care ar trebui să ia atitudine sunt omniparalizate.
În ţări mai dezvoltate ca Romania - fie că vorbim de aspecte economice sau de "civilizaţie" umană - vârsta de pensionare s-a calculat astfel încât bătrânul să aibă macar 10 - 12 ani de pensie, că de aceea a muncit o viaţă ca robul. La noi vârsta de pensionare se calculează astfel încât omul să nici nu mai apuce să se pensioneze. Speranţa de viaţă e undeva pe la 72 de ani iar preconizata vârstă de pensie se vrea undeva la 67 pentru bărbaţi. Adică să mai rămână undeva pe la 5 ani... Adică, cu alte cuvinte să munceşti toată viaţa pentru ca o ministereasă să facă promovare turistică ţării şi să ia pixuri de 100.000 euroi. Banii ăia trebuiesc strânşi de undeva, nu? Pai nu o să muncească ea, că cineva trebuie să spargă 40 de milioane de euro pe an... Dacă nu ea cine?
Aşadar, eu voi munci pentru week-end şi concediu, căci de bătrâneţi cu croaziere şi safari nu cred că voi avea timp... Sau pur şi simplu să stau să îmi cresc nepoţii liniştit... Aiurea, eu va trebui să muncesc până la - Doamne fereşte - 75 de ani.
Hmmmm, dat fiind ca la mine în familie cel mai longeviv - dacă nu cumva greşesc - a fost bunicul care a trăit 72 de ani... e destul de evident cam câtă pensie voi mânca, nu? Exact ceea ce au calculat ăştia micii de pe la stăpânire, nu?

Un comentariu: