luni, 15 februarie 2010

O chestie de principiu

Sunt un om cu principii. Uneori e bine, alteori aparent pierd. Dar în general îmi respect principiile pe care mi le-am format în ani şi ani de observaţii şi întâmplări.
Unul dintre principiile mele se referă la furt. De fel evit să îmi însuşesc obiecte ce nu ar trebui să fie la mine. Astfel, de fel evit să cumpăr "de la băieţi" tot felul de produse cu provenienţă cel puţin dubioasă. Începând de la motorină (nu conduc un Diesel, dar dacă aş conduce nu cred că ar fi tare greu să pot procura aşa ceva) şi continuând cu nelipsitele şi omniprezentele parfumuri, produsele din economia subterană nu au cum să fie obţinute legal ci bănuiesc că sunt furate de către un "descurcăreţ". Cineva plăteşte pentru pagubă, iar de cele mai multe ori acel cineva nu este patronul unei parfumerii ci angajata cu contract de colaborare pe un salariu de 500 ron. Oamenii "puternici", patronii, nu vor plăti atâta timp cât au pe cine da vina. Sau, dacă vor plăti, tot nu e corect. Unii patroni au riscat totul ca să strângă o brumă de avere. Chiar azi am auzit o poveste a unui cuplu care a vândut apartamentul în care stăteau şi s-au mutat cu chirie, iar banii i-a investit într-o clinică.
Aşadar, gândiţi-vă când cineva vine cu o ofertă de nerefuzat. Nimeni nu vă poate oferi un produs la jumătate din cât e pe piaţă decât dacă undeva se produce un furt. Decizia vă aparţine. Alegeţi bine...

Un comentariu:

  1. In cazul parfumurilor, nu stiu daca este vorba de furt, sunt contrafacute, le cumpara la preturi de nimic bisnitarii. Alte produse insa, sunt cam furate. Pe mine ma deranjeaza o chestie la orasul meu natal. Inca din 1990 isi fac veacul prin centrul orasului diversi tipi mai dubiosi si mai tiganosi, care au mereu ceva de vandut. Sau de cumparat. Zona e amenajata foarte frumos de vreo 2 ani, lumini ca in Sibiu, fantani arteziene, etc... Insa infractorii astia au ramas. Si s-au schimbat atatia primari, de diverse orientari politice. Nimic nu s-a schimbat in legatura cu ei...Macar de i-ar muta mai spre periferie, sa nu mai polueze centrul. Nu te poti plimba linistit, ca imediat esti agresat : "Cumperi un telefon?" , "Ai ceva de vanzare?"

    RăspundețiȘtergere