Răul ca bine

Stăteam şi mă gândeam la mai multe aspecte ale "nemuririi", inclusiv la posibilitatea ca răul să existe ca o unealtă a binelui. Mă uitam la "România te iubesc" şi am rămas surprins de sumele imense pe care unii imbecili sunt dispuşi să le dea ţiganilor fără să primească nimic în schimb. Numai vise. Incredibil. Mii de euro, case, maşini scumpe, etc. Printre intervievaţi se număra la un moment dat şi o duduie gen "prinţesă" de pe cocalari.com sau de pe pitzipoance.org. Fata avea un nivel de aşteptări şi de aspiraţii cel puţin bizar, dar asta e altă discuţie. Ea se declara "model" şi "cântăreaţă" şi a dorit să îşi aducă înapoi iubitul ce o părăsise. Nu s-a gândit că poate ar trebui să schimbe ceva în ceea ce face, nu s-a gândit să apeleze la un psiholog, nu a făcut nimic din ceea ce ar face un om întreg la cap, ci a apelat la vrăjitoare. A fugit nu la Dumnezeu, ci la draci. Asta i-a ridicat eficient 3.000 euro şi i-a adus înapoi fix nimic. A dat-o în judecată şi nu s-a ales decât cu promisiunea că va fi blestemată de vrăjitoare. Legea la noi nu a pedepsit încă nicio escroacă din asta, deşi am văzut că există un articolaş în codul penal. Dar aşa poate că unii vor înţelege că dacă vor apela la Dumnezeu ci nu la vrăjitoare poate că vor fi mai câştigţi ci nu vor pierde ceea ce se pare că le e drag, banul.
Răul, în cazul vrăjitoarelor, este până la urmă un bine. Lăcomia, minciuna, dorinţa de reuşită pe căi neortodoxe, incapacitatea de a înţelege că viaţa îţi poate oferi şi eşecuri, toate acestea sunt pedepsite de aşa zisele vrăjitoare. Un om întreg la cap nu ar merge niciodată la vrăjitoare, ar alege calea corectă: Dumnezeu!