Despre comunişti şi despre noi, partea a 13-a

Vorbim despre saracie. În comunism eram mai toţi săraci. Nu aveam de niciunele şi eram deseori nevoiţi să ne luptăm ad literam pentru ultimele pachete de "tacâmuri" de pe la alimentare. Aveam o bucurie imensă când mâncam banane sau alimente care nu se găseau deseori în galantare. Caramelele tari şi prost făcute sau ciocolata Rom erau de mute ori singurele deserturi pe care mi le luam de la "tanti Geta de la dulciuri" şi pe care le savuram într-un mod greu de explicat azi unui june. Rareori îmi luam şi bomboane cu cacao sau tablete de glucoză. Mă bucuram sincer când găseam pe raft o cutie cu Dero din care să nu curgă detergentul. Ce trist am fost când după revoluţie "Alimentara" noastră s-a transformat într-o fabrică de mezeluri iar acum într-o ruină. Mă bucuram când aveam frigiderul plin, chiar dacă stăteam cu orele la coadă, fie vară fie iarnă. Mă bucuram când tvr-ul ne dădea desene animate sâmbăta în producţia Violetei Bucur, persoană cu care am asociat desenele animate mult timp. Când vedeam Stan şi Bran sau Chaplin eram în extaz deabinelea. Mă bucuram de tot ceea ce nu aveam. Savuram fiecare Vafă sau Sport şi nimic nu îmi părea mai gustos vara pe căldurile alea. Tot ce obţineam era o adevărată victorie. Acum am de toate. Adică îmi pot cumpăra fără probleme de mâncare din tot ceea ce vreau. Uneori mă uit în urmă şi mă amuz de trăirile de atunci. Mi se par ridicole. Cum să nu ai în galantar 30 de sortimente de carne sau 44 de batoane de ciocolata. Cele 67 de feluri de brânză şi 352 de feluri de mezeluri fac ca decizia de cumpărare să fie ceva mai dificilă, dar ŞTII că la final te aşteaptă un ospăţ pe cinste. Burdihanul va fi cel mai vesel şi nimic nu te mai opreşte să cumperi. Ai. Acesta ar fi verbul, a avea. Înainte era a te bucura, acum e a avea. Suma bucuriilor mele este însutit mai mică, căci au dispărut câteva dintre cele care, în mod inexplicabil acum dar prefect raţional atunci, mă făceau fericit. Mergeam la un film şi de 5 ori. Tot ce puteam implini atunci, implineam. Azi, totul e consum. Totul e redus la plinătatea maţului şi la ridicolul miilor de programe retarde ale sutelor de televiziuni. Am mii de programe pe zi dar nu mai am bucuria de a mă uita la niciunul. Sau aproape la niciunul. Înainte abia aşteptam genericul de Telecinematcecă sau de Desene Animate. Circula odată pe intermet un power point cu maxime de-ale lui Octavian Paler, în care acesta spunea esenţialul: avem mai multă tehnologie şi mai puţină fericire. Nu e prima dată când spun aici că toate opreliştile comuniştilor nu au făcut altceva - paradoxal - decât să ne educe spiritul. Uitaţi-vă la generaţiile ce "au avut de toate"... E trist ce se întâmplă e trist ceea ce vine din urmă.