luni, 26 aprilie 2010

Despre comunişti şi despre noi - partea a 14-a

Despre spitale.
Înainte mergeam cu sarsanaua plină la medic. Băgam Kent şi BT şi nelipsitul FA. Nu ştiu de unde la făcea rost mama sau tata, ideea era că ea bea nechezol în timp ce medicul primea AL-VO-RA-DA. Dar medicul era privit ca un cetăţean respectat. Părinţii îşi îndemnau copiii să dea la medicină căci ceea ce urma după absolvirea facultăţii şi a rezidenţiatului ţi se deschideau ceva oportunităţi în viaţă. Erai un om despre care vecinii puteau spune că a reuşit în viaţă. Aveai spitale şi instrumentar cât de cât la nivelul anilor respectivi. Tehnologia din vest nu era accesibilă, nu pentru că nu erau bani ci din orgoliul lui Ceauşescu de a face noi totul, de la ac la BAC. Medicii erau oamenii percepuţi ca intelectuali veritabili, erau respectaţi şi deseori primeau lauda publică pentru mai ştiu eu ce viaţă salvată miraculos. Îmi aduc aminte de nea Marian de la etajul 9 care beat fiind a cazut de pe scara tramvaiului cu care se deplasa (era o problema, e mai greu de explicat pentru cei foarte tineri cum se executa transportul pe atunci) şi acesta i-a tăiat piciorul. Am stat tot blocul cu sufletul la gură vre-o 2 săptămâni cât a stat în spital şi am simţit un adevărat sentiment de victorie a vieţii când a venit viu acasă.
Azi medicii sunt eventual nişte simpli muncitori de salubritate. Sunt înjuraţi şi bătuţi. Umilirea crasa la care îi supune statul român este de nesuportat. Un medic la ambulanţa Bucureşti câştiga acum 2 ani 800 RON. Pe hârtie avea cam 1.200 şi mai venea acasă cu 8. După 6 ani de facultate, dar făcută pe bune nu cum am făcut-o eu - de nu mai ţin minte nimic... Sistemul de sănătate este subfinaţat iar medicii aduc de acasă pansamente. Azi auzeam la ştiri o chestie care mi s-a părut dureroasă (care m-a inspirat sa scriu aceste rânduri): în România de după 1990 nu s-a mai construit niciun spital. Adica în 20 de ani niciun spital. De ştiri în care apăreau spitale închise am mai auzit, dar de ştiri cu inaugurări de spitale nu îmi aduc aminte. Îmi aduc aminte de ştiri cu comisioane dubioase încasate de vre-un ministru la mai ştiu eu ce privatizare; îmi aduc aminte de preţuri colosale pentru autostrăzi niciodată construite, dar de spitale noi... nu, nu îmi aduc aminte. Azi să fi medic nu mai reprezintă o mare scofală. Azi, să fi medic nu mai e nicio realizare. Ce au fost şi ce au ajuns aceşti oameni...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu