Uneori mă gândesc că îmi merge rău. Mă gândesc că Domnul şi-a întors faţa de la mine şi că nu mă mai iubeşte. Mă gândesc că am motive să mă declar nefericit. Ca prin minune, exact în astfel de momente în urechile, ochii şi simţirile mele apar tot felul de informaţii care îmi arată exact opusul, care îmi arată că Domnul Dumnezeul meu nu m-a părăsit, că e alături de mine şi că mă iubeşte cu adevărat. Văd iubirea divină în întreaga ei splendoare şi deseori după asta am remuşcări că m-am îndoit de Dumnezeu. Dar după fiecare experienţă din aceasta devin şi mai credincios decât eram inainte, devin mai sigur pe iubire, devin mai sigur pe ceea ce se întâmplă, chestii tot mai interesante mi se relevă. Parcă lucruri foarte importante, esenţiale, vitale, îmi sunt relevate după fiecare experienţă care frizează misticul şi pe care le consider semne de la Domnul Dumnezeul meu.
Nu am o viaţă palpitantă. Nu excelez la nimic, sunt mediocru, banal, gras, plictisitor pentru 99% din populaţia globului, sunt şters şi deloc deştept, leneş, delăsător şi fără ambiţie. Ştiu că probail N. va spune că "nu trebuie să spun asta despre mine", dar din păcate ăsta e adevărul. Sunt un om care se miră că are lângă el o femeie foarte frumoasă, care se miră de alte multe lucruri, dar ăsta va fi subiectul unui alt topic pe acest blog. Cu toate astea, unele dintre trăirile mele sunt foarte puternice, mă afectează, mă transformă, mă ajută să înţeleg lumea mea.
Mă uit la oamenii din jurul meu şi văd câte li se întâmplă, cât ghinion au, cate "schimbări mai grave decât moartea" li se întâmplă, câte nenorociri greu de dus pe umeri li se întâmplă, cate cruci trebuie să poarte, cât de uşor pierd ceea ce e mai de preţ în existenţa lor. Văd tot mai mulţi oameni bolnavi, tot mai mulţi oameni răi, tot mai mulţi oameni care şi-au piedut credinţa, tot mai mulţi oameni care mor, care mor tineri, care mor deşi ar merita să trăiască. Văd tristeţe, văd ură, supărare, încrâncenare, orgoliu, trufie, prostie, văd tot ce e mai rău manifestându-se în oameni. Văd oameni care se droghează singuri şi se duc pe apa Sâmbetei şi văd copii bolnavi de cancer. Văd oameni care se bat pentru prioritatea în trafic la fel cum văd oameni bătrâni uitaţi de soartă care îşi duc tristeţea pe proprii umeri. Văd oameni cărora li se fură drepturile pentru că sunt simpli la fel cum văd oameni care dau şpagă şi în 3 ore "se rezolvă"... Văd lacrimi adevărate la fel cum văd machiaj strident. Eu stau însă într-un loc cald, în care sunt ferit de rele, în care credinţa îmi creşte, în care adevărul (meu) iese de fiecare dată la iveală, în care binele este prezent şi în care răul nu a învins şi nu va învinge. Iar asta este o certă dovadă că Domnul Dumnezeul meu mă iubeşte.
Iartă-i Doamne pe cei pe care i-ai chemat la Tine.
Iartă-ne pe noi, păcătoşii.
Nu am o viaţă palpitantă. Nu excelez la nimic, sunt mediocru, banal, gras, plictisitor pentru 99% din populaţia globului, sunt şters şi deloc deştept, leneş, delăsător şi fără ambiţie. Ştiu că probail N. va spune că "nu trebuie să spun asta despre mine", dar din păcate ăsta e adevărul. Sunt un om care se miră că are lângă el o femeie foarte frumoasă, care se miră de alte multe lucruri, dar ăsta va fi subiectul unui alt topic pe acest blog. Cu toate astea, unele dintre trăirile mele sunt foarte puternice, mă afectează, mă transformă, mă ajută să înţeleg lumea mea.
Mă uit la oamenii din jurul meu şi văd câte li se întâmplă, cât ghinion au, cate "schimbări mai grave decât moartea" li se întâmplă, câte nenorociri greu de dus pe umeri li se întâmplă, cate cruci trebuie să poarte, cât de uşor pierd ceea ce e mai de preţ în existenţa lor. Văd tot mai mulţi oameni bolnavi, tot mai mulţi oameni răi, tot mai mulţi oameni care şi-au piedut credinţa, tot mai mulţi oameni care mor, care mor tineri, care mor deşi ar merita să trăiască. Văd tristeţe, văd ură, supărare, încrâncenare, orgoliu, trufie, prostie, văd tot ce e mai rău manifestându-se în oameni. Văd oameni care se droghează singuri şi se duc pe apa Sâmbetei şi văd copii bolnavi de cancer. Văd oameni care se bat pentru prioritatea în trafic la fel cum văd oameni bătrâni uitaţi de soartă care îşi duc tristeţea pe proprii umeri. Văd oameni cărora li se fură drepturile pentru că sunt simpli la fel cum văd oameni care dau şpagă şi în 3 ore "se rezolvă"... Văd lacrimi adevărate la fel cum văd machiaj strident. Eu stau însă într-un loc cald, în care sunt ferit de rele, în care credinţa îmi creşte, în care adevărul (meu) iese de fiecare dată la iveală, în care binele este prezent şi în care răul nu a învins şi nu va învinge. Iar asta este o certă dovadă că Domnul Dumnezeul meu mă iubeşte.
Iartă-i Doamne pe cei pe care i-ai chemat la Tine.
Iartă-ne pe noi, păcătoşii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu