duminică, 30 mai 2010

It's me!

Interesant este că în ultima perioadă se întămplă ceva ciudat cu mine. E o chestie care de fel nu îmi e caracteristica, care de fel e surmontabilă, doar că de o perioadă...
Sunt în epoca certurilor. Mă cert cu toată lumea, sunt iritat de cele mai mici gesturi, răspund unor provocări la care acum un an doar zâmbeam.
Cu A. m-am certat aiurea, de la un subiect postat de ea pe blogul ei în care acuza statul român că dă bani bisericilor, că dă bani pentru construirea bisericilor. Eu am fost tare iritat pentru ca ştiu că dacă s-ar fi construit biserici cu bani publici, azi nu am fi avut nicio biserică. Ele sunt construite din donaţii de la creştini. Asta a fost de ajuns sa facă din mine un înverşunat şi m-am ofticat rău că s-a luat pe nedrept de creştini.
Cu colegele mele m-am contrat pe tema comportamentelor lor şi a faptului că am spus pe blog că împreună au 150 de ani. O altă colegă m-a dezamăgit crunt după ce am constatat că nu a înţeles nimic din ceea ce am încercat să îi explic timp de 3 luni, de ce nu trebuie să facă o anumită activitate.
Tot aici pe blog, am reuşit să mă contrez cu o persoană care de altfel îmi e dragă, atunci când a adus în discuţie salariul meu (care de altfel nu este deloc atât de mare cum spunea, ba chiar este foarte mic pentru ceea ce fac).
Într-un joc pe care îl joc on line (şi la care voi renunţa cât de curând, presimt eu asta) am ridicat o problemă simplă despre respectarea unor reguli, ceea ce se pare că a deranjat 2 oameni care sunt unul administratorul unei ligi iar celălalt retardul ei, acoperindu-se unul pe altul în nerespectarea regulilor impuse CHIAR DE EI. Am reuşit să mă cert şi cu ăştia. Bine, dacă de M chiar îmi pare rău - căci credeam în naivitatea mea că suntem buni amici, de C. chiar nu îmi pasă, e un puşti care gandeşte puţin, prost şi fix. orice dialog cu el e sortit eşecului.
Tot la capitolul certuri, bag şi subiectul boierilor de pe blogul lui Bucurenci. Acolo mi-am spus şi eu opinia şi ghici ce? Au apărut nişte oameni de genul lui C. de mai sus care au considerat că dacă nu gândesc ca ei şi nu am exact aceeaşi opinie trebuie să fiu ceva comunist. Întreaga mea strădanie de a stabili un dialog s-a lovit de nulitate, "blogării" încadrându-se perfect în descrierile făcute uneori de Mircea Badea unora dintre cetăţenii româniei. Culmea, după cea apărut campania "Atlas de Mitocănie Urbană" cei mai mulţi dintre cei vizaţi credeau că se referă la alţii, nu la ei.
Până la urmă, ceea ce vreau să spun este că nu (mai) înţeleg ce vreu de fapt să obţin prin activitatea asta de pe bloguri şi forumuri. Oricum nu am cum să îi schimb pe cei care ar trebui să se schimbe, nu pot să dovedesc nimic nimănui, ceea ce spun eu de fapt nu contează pentru nimeni. Azi, ca şi ieri, ca şi deapururi, contează din ce gaşcă faci parte, pe cine eşti dispus să pupi în cur, cât eşti dispus să gândeşti precum turma, contează să nu ai nicio convingere, să fi o legumă, un simplu pion. Ăştia de fel o duc bine, aşa cresc - de exemplu - găştile de cartier, consumul de droguri, infrancţionalitatea, etc. Aşa a rezistat comunismul timp de 40 de ani, aşa se sparg grevele, aşa se face politică, aşa se reuşeşte în viaţă. Dacă eşti redus la simpla funcţie de plătitor, dacă individul nu mai înseamnă nimic, dacă viaţa ta poate fi aruncată la coş de orice medic care nu primeşte şpagă, dacă politica te aruncă în necesitatea de a deveni pupincurist, atunci chiar nu văd cum aş putea eu schimba ceva prin atitudinea pe care o am. Dacă ceilalţi o duc bine şi le merge bine într-un astfel de sistem, înseamnă că problema e la mine. Eu am o problemă, eu nu sunt adaptat, eu sunt prea vorbăreţ, eu greşesc, eu mă înşel. Ceilalţi au desigur dreptate, căci e imposibil să mă cert, să argumentez pe contra cu atât de mulţi oameni, să fiu de fiecare dată cel care are o opinie diferită.
It's me folks, It's me!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu