Anul ăsta

Și anul ăsta ca și în ceilalți ani, în mod tradițional aș putea spune, în călătoria mea la mare am citit. Prin comparație, pot spune că am citit enorm, asta luând în considerare că în decursul anului nu am citit mai mult de o carte. Rusșine mie, știu... Nu sunt deloc mândru... Așadar, am citit cam 3 cărți și - în mod tradițional de asemenea - mi-am propus să mai citesc și în decursul anului de după venirea de la mare mai mult. Odată și odată trebuie să îmi iasă...
Să fac o scurtă recenzie asupra cărților abordate, poate vă fac poftă să le citiți și voi.
Prima carte citită - începută într-o călătorie la Breaza acum câteva săptămâni - se numește Bijuteriile Indiscrete, scrisă de Diderot. Face parte din colecția erotică dar învățăturile sunt mult mai profunde decât promisiunea colecției. Diderot ne introduce într-o atmosferă de basm în care combină foarte inspirat fapte reale si referiri la perosnaje absolut reale din istoria Franței cu întâmplări născocite de imaginația sa, rezultând o lectura pe cât de relaxantă pe atât de incitantă. Recunosc, nu sunt chiar un critic literar și cele câteva cuvinte pe care le scriu aici e posibil să nu fie dintre cele mai inspirate... Subiectul cărții este dat de faptul că Mangogul, sultanul unei țări din Africa, Congo, primește în dar un inel cu puteri magice, respectiv acelea că dacă îl rotește (ca la Rumburack) păsăricile doamnelor încep să grăiască pe unde au fost si cu cine. De aici întreaga comedie. Recunosc, au fost destule momente în care m-am gândit cam ce aș face și eu cu un astfel de inel...
Apoi am citit memoriile Aleidei March, colega, iubita și apoi soția lui Che. Recunosc că acum am o cu totul și cu totul o altă imagine a lui Che Guevara, pot spune că îl iubesc și înțeleg mai mult. Unul ca el se naște odată la 50 de ani. Vi le recomand, citiți-le căci merită. Cartea o am de 2 ani de la traducătoare, cu dedicație, dar abia acum am reușit să o citesc.
A trei-a carte este una tot biografică, dar cu o încărcătură mult mai puternică. Recunosc că nu numai odată mi-au dat lacrimile citind această carte și că - exact ca în cazul memoriilor Aleidei March - mi-am conturat mai bine o imagine despre ceea ce a însemnat Mișcarea Legionară din România, imagine oarecum eronată. Cartea se numește Sfântul Închisorilor și redă crâmpeie din viața din pușcăriile comuniste ale legionarului Valeriu Gafencu povestite și adunate de monahul Moise, carte apărută cu preabinecuvântarea ÎPS Andrei, Arhiepiscop al Albei Iuliei. Este greu de imaginat măcar pentru noi, oamenii anului 2010 despre suferințele pe care le-au indurat acei oameni supuși reeducării și torturilor de tot felul. Așa cum spuneam, niciodată nu am citit ceva care să mă impresioneze mai mult de cum a facut-o cartea asta. Acum îi înțeleg mult mai profund pe Puric și pe toți cei care mi-au vorbit de mai multe ori despre oamenii ăștia. Cartea asta este obligatoriu a fi citită de orice român.