sâmbătă, 19 februarie 2011

Academia Română

Cum naiba să am încredere în cineva care azi îmi dă în scris că este corect să spun "nici o" iar mâine îmi dă în scris că dacă spun "nici o" este greşit? Sau azi îmi dă asigurări în scris că pot scrie corect "pămînt" astfel iar mâine se răzgândeşte şi îmi dă - tot în scris - că e musai să scriu "pământ", dar fără o explicaţie foarte logică - cel puţin după logica mea puţină şi strâmtă - şi fără ca să explice academic de ce nu mai este brusc corect aşa cum era înainte. Înţelegeam dacă se exprimau pe marginea unor neologisme, a formei lor şi a ortografiei care să fie adoptate pentru acel cuvânt. Dar de unde, ei se ceartă pe aspecte ridicole ale limbii, în care numerale dispar fără logică dintr-o propoziţie şi alte alea alea. Uneori mi se pare că şi acolo este o adunătură de amatori. Cum să am eu încredere în Academia Română? Sau academia de oriunde, băieţii ăia dejdebţi rău, care prin 1800 şi ceva îmi dădeeau asigurări ÎN SCRIS că un obiect mai greu ca aerul nu poate zbura? Cum să am încredere?

10 comentarii:

  1. De-acum nu e mare bai dacă ai sau dacă n-ai încredere, că ai terminat cu examenelel la limba şi literatura română. Că altfel era bai mare! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai nu de examene... Asa, ca idee... :)

    RăspundețiȘtergere
  3. academia lu'peste care habar n-are de originiea limbii romane.

    RăspundețiȘtergere
  4. Pai originea e cat se poate de evidenta, este latina, nu?

    RăspundețiȘtergere
  5. origine latina, sigur ca da. numai ca e vorba de latina vulgara (a poporului adica) unde nu se vorbea cu sUnt asa cum sintem obligati noi. plebea folosea forma de conjunctiv - sint - care s-a transmis pina la noi. si chiar daca am fi mostenit forma sUnt, dupa atitea zeci de ani de uz nu dai lege care sa instaureze o forma uitata de pe vremea bunicii. in loc sa simplifice ortografia, AR s-a gindit ca e mai bine s-o complice, introducind  unde nu e cazul. iarasi regres si confuzie in capul semi-analfabetilor care nu mai stiu sa scire deloc!

    RăspundețiȘtergere
  6. in fine, nici eu nu scriu corect, pentru ca-mi fug degetele pe tastatura:D

    RăspundețiȘtergere
  7. Exact asta ma enerveaza si pe mine, ca in loc sa simplifice acolo unde se poate, ei mai rau complica. Stii bine ca nu-s un atlet al limbii romane, dar nici ultimul nu par a fi.
    Cred ca unii doresc sa fie ei consemnati in cartea de istorie a limbii, ca ei au fost cei care au dat mai stiu eu ce ordin sa se scrie mai stiu eu cum...

    RăspundețiȘtergere
  8. sint convinsa ca asta a fost scopul ascuns din capul fiecarui academician ramolit: sa ramina in istoria limbii cu o mare reforma (ridicola).

    RăspundețiȘtergere
  9. oarbă, Eugen, încrederea nu poate fi decât oarbă, ca şi dragostea :))

    acum pe bune, e f. trist ce se întâmplă cu schimbările astea, pe noi nu mai afectează, dar pe elevi îi bulversează complet. şi problema mai mare e că nu găsesc soluţii la probleme, daca te-apuci să cauţi în DOOM ceva ce nu ştii, NU EXISTĂ, chestiile noi tot nu sunt rezolvate...

    RăspundețiȘtergere
  10. Aşa este puideblog, pe cât de triste şi neinspirate pe atat de neânţelese sunt schimbările astea. Cum să mai faci educaţie picilor când ramoliţii ăia fac schimbări - aşa cum bine spunea şi Aida - ridicole, numai de dragul schimbărilor. Asta îmi aduce aminte de unii din profii mei din şcoală sau de pe urmă, care aveau pretenţii de mari valori universale dar ei erau în locul total nepotrivit, nu consider că şi-au ales prea bine cariera. Unii nu aveau nici măcar puterea de a explica ceva ce întrebam în plus faţă de manual... Culmea, ăştia mai puţin pregătiţii erau cei mai vehemenţi şi mai exigenţi la note, de ca şi cum materia lor era ultimate chalenge for my life...

    RăspundețiȘtergere