marți, 8 martie 2011

Ţie

Cu cât trece mai multă vreme şi cu cât interacţionez mai tare cu românii, cu atât îmi întăresc convingerea că numărul oamenilor care ne vor ţine în situaţia asta este imens. Şansa României era ca un număr onorabil de oameni să înţeleagă că ceea ce ni se întâmplă şi ceea ce LI SE ÎNTÂMPLĂ este datorită faptului că ceva din raţionamentul lor a dat greş într-un mod violent, că au eşuat lamentabil în ideile pe care le susţin, că ceea ce susţineau că este Raiul este de fapt Iadul. Şansa României era ca oamenii care au greşit votând incompetenţa şi hoţia pe post de politică naţională să îşi asume această greşeală şi să se căiască, să observe că ceea ce susţineau ei pe post de viitor luminos este de fapt un eşec lamntabil, că acel grup de oameni imaculaţi, curaţi, buni şi deştepţi pe care ni-i prezentau pe post de Mesia a României sunt de fapt nişte infractori de drept comun. Şansa era ca aceştia să se trezească şi să se revolte. Dar România nu mai are şanse. Nu. Mai întlnesc oameni care în condiţiile în care oricine vede dezastrul şi ruina ei văd progresul şi dezvoltarea, oameni care sunt pur şi simplu paralizaţi de iubirea faţă de conducătorul iubit, care acceptă ca iubiţii lor politicieni să se cace în propia poşetă sau buzunar fără a considera că asta e ceva rău. "Fac orice pentru a-mi susţine oamenii la greu, char dacă asta ar însemna să îmi pun la dispoziţie poşeta plină cu farduri pentru ca partidul să se cace în ea". Oamenii, în buzunarul şi poşeta cărora găseşti căcat, vor avea astfel sentimentul utilităţii lor publice, vor merge încântaţi acasă să le prezinte copiilor lor exemplele de afecţiune faţă de partid şi de stat, faţă de conducătorul iubit şi faţă de "deţinătorii adevărului absolut". Ba chiar, într-un acces de patriotism, vor băga mâna în căcat şi se vor unge - iniţial ezitant, apoi cu patos - pe toată faţa. Aşteptam ca oamenii să vadă ceea ce au refuzat să vadă 45 de ani cât au condus comuniştii, aşteptam ca în acest popor să se găsească mai mulţi Ogoranu, Gafencu, Coposu, şi alţii din aceeaşi pleiadă de mari nume ale istoriei recnte a României şi să ia exemplul lor pentru anii de după 1989. Unii dintre noi însă am băgat comunismul în faţă drept scuză pentru propiul nostru căcat, am aruncat pe Ceauşescu şi pe securitate tot ce ni seîntâmplă rău în speranţa că dacă spunem că ăia sunt de vină, noi ca popor suntem imaculaţi. Greşit, căcatul este în noi, laşitatea şi impotenţa este ascunsă în mulţi dintre reprezentanţii neamului nostru, delaţiunea, şantajul, ura, trădarea şi toate cele îşi găsesc forme tot mai groteşti între oamenii simpli de pe stradă. Elitele dau rateu după rateu, vechii bogătaşi duc o politică revendicativă, retrogradă şi distructivă, clasa politică îşi umple buzunarul iar poporul - numit şi boborul în unele discuţii - votează în funcţie de culoarea găleţii din curte sau culoarea tricoului primit în dar de politicieni brusc transformaţi în fiinţe bonome. Cei câţiva care încearcă să reziste duc un război pe dublu plan: odată cu inamicul României (îl ştim, sunt de regulă cei de la putere, indiferent de culoarea politică) şi încă odată cu cei care ar trebui să le fie aliaţi, cu propiul popor. Reducerea maseor mari la simpli consumatori, aducerea lor în stare de sclavie prin impunerea de monopoluri pe piaţa de muncă, face ca profitorii să prospere. Poate dacă oamenii luau atitudine şi luptau pentru ce este a lor nu se ajungea aici, poate dacă oamenii strigau atunci când au tăcut, dacă tăceau atunci când au strigat, dacă se revoltau mai des, dacă nu se reduceau ei înşişi la stadiul de mase, poate că Romînia nu era unde este acum. Semidocţii îmi vorbesc de sus crezând că politeţea prost înţeleasă îi va pune pe un picior de superioritate atunci când îşi etalează căcatul. Căcatul e tot un căcat, fie că îl etalezi cu eleganţă sau brutal ca în cazul unei diarii. Dacă gură îţi miroase a căcat nu poţi spune că ai mâncat icre negre, mirosul te trădează, oricât te-ai spăla pe dinţi damful din stomac nu ai cum să îl opreşti. E ca şi cum ai fi mâncat usturoi. Dacă îmi prezinţi căcatul pe post de mare valoare universală, rişti să te faci de ruşine la momentul când va veni momentul adevărului. Căcatul ce îţi e atât de drag e posibil dragă românule retrograd, să nu fie altceva decât un simplu rahat ce ţi s-a slobozit călduţ în braţe. Ca orice căcat, acesta e cald doar o perioadă, după care vei trăi crunta dezamăgire a deţinerii unui căcat rece, inert, cu moţ - căci da, rahatul unora este mai cu moţ. Mai ai o şansă. Leapădă repede substanţa maro ce ţi-e atât de dragă, bea ceva limonade cu miere, fă gargară cu raţiune şi intră acolo unde partidul ţi-a spus să nu intri. Reneagă pe conducătorul iubit şi ia aminte să nu cumva să nu păţeşti ca nord coreenii care neagă pe Dumnezeu şi adulează pe şeful statului. Scuipă-ţi ideile căpătate citind inscripţiile pornografice de prin veceuri, scoate din memorie promisiunile deşarte pe care toţi ni le fac, aruncă hainele colorate în culorile partidelor şi distruge găleţile prin care ai dovedit că eşti pomanagiu. Spală-te şi reculege-te. Mai ai timp. Mai poţi. Dacă nici acum nu te trezeşti, e posibil ca alienarea să devină regina ta, ca acel căcat plasat cu eleganţă de partid pe eleganţa ta să devnă hrana ta, ca jegul şi scalvia să te cuprindă irmediabil pe viitor. Dacă nu te trezeşti e posibil ca pe viitor tu să nu mai contezi pentru nimeni. Şi la ce bun te mai trezeşti atunci? Ce să faci cu trezia ta? Cimitirul este plin de eroi morţi. Ei servesc ca modele pentru neamurile adormite, dar dacă neamurile nu ştiu să citească semnele, la ce bun eroii?

România TREZEŞTE-TE!

2 comentarii:

  1. Da' ce te-a supărat aşa de tare tocmai azi, bre?
    Io am intrat clipind din gene, crezând că plusezi la urarea de 8 martie, când am văzut titlul, speram la parfum de ghiocei =))

    Dar, ai dreptate, tre să scăpăm musai de mirosul greu din ţară :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu este neaparat o frustrare capatate azi. Este o pierdere a sperantei care mi se produce uneori discutand cu ... lumea. Azi o duduie doar mi-a activat frustrarea, mi-a activat pierderea temporara a sperantei. Ii desfid pe romanii care nu au puterea sa spuna limpede si simplu "am gresit". Mi-e o asa greata de ei incat pe unii i-as scuipa in fata considerand ca astfel produc un gest de dreptate. Dar cum unii nu merita nici macar scuipatul meu...

    RăspundețiȘtergere