marți, 7 iunie 2011

Comunismul e o scuză

Comunismul este doar o scuză. Am mai spus-o de mai multe ori până azi, o mai spun odată. Unele întâmplări sunt atât de grave încât te întrebi cum naiba de a reușit o ideologie să transforme personalitățile atâtor oameni minunați. Păi nu e posibil decât în 2 situații: fie oamenii ăia nu sunt atât de minunați de cum se crede în popor fie ideologia (comunismul în speță) este foarte foarte puternică. Comunismul a existat și în alte țări. Începând de la Europa de Est până la Cuba și Coreea de Nord, în mai toate țările au avut loc aplicarea acestei ideologii, dar nu în toate țările ea a prins la fel. Iată spre exemplu că în Germania de Est oamenii aveau comportamente total diferite de oamenii din România sau față de cei din Coreea, deși ideologia era teoretic aceeași. Uitându-mă azi la reportajul difuzat de TVR 1 la emisia Cu ochii'n 4, mi-am amintit de regimul de tristă amintire pe care nu îl mai dorim înapoi. Regimul ăsta a avut un șef. Îl știm, a fost ucis la 25 decembrie 1989. Dumnezeu să îl ierte, Dumnezeu să îl judece. Avea pătura de sus, formată din politicienii timpului (nu toți foarte răi, revin la un moment dat cu un subiect pe tema asta) și securitatea. Și cam atât cu „aparatul opresiv”. Restul suntem noi. Eram noi. Ăla de ascundea carnea de la Alimentara, ăla de chinuia copii prin orfelinate și le fura mâncarea, ăla de te fura la restaurant la friptură, ăla de te pâra că spui bancuri cu ceașcă, toți ăia erau români. Erau ai noștri, oameni care acum pozează probabil în dizidenți și au certificat - probabil fals - de revoluționar. Sunt vecinii noștri albiți de memoria noastră ștearsă. Sunt oameni care acum par simpatici, care sunt probabil neajutorați ajunși la bătrânețe sau care „au reușit” în afaceri. Cine sunt cei de care ne era frică înainte de '89? Unde sunt ei? Imposibil să fi emigrat toți. Deci sunt printre noi. Bun, a venit Revoluția. Ne așteptam la o renaștere miraculoasă a poporului nostru. Mă așteptam să văd cum încet - încet ne debarasăm de vechile obiceiuri pe care comunismul - cică - ni le impusese. Deci era ceva din afară, străin ființei naționale și astfel ușor de alungat. Mă așteptam să văd numai Copoși, Gafenci, Ogorani și așa mai departe, numai conștiințe renăscute gată să clădească România așa cum o speram cei mai mulți, cum o visam stând la coadă la lapte și la pâine înghețând iarna la minus 8. Ceea ce a rămas după 1989 vedeți și voi singuri. Acum s-a schimbat numai organizarea instituțională, dar obiceiul de a da șpagă nu s-a diminuat. Ba mai mult, legile au fost făcute de așa natură că greu răzbați fără „sfânta” atenție. Ne dăm la gioale unii altora și rar vezi oameni care să fie solidari. Suntem țara în care se iese în stradă pentru o echipă de fotbal (al cărui patron face milioane bune pe seama acesteia și pe seama manipulării maimuțelor care pozează pe post de suporteri) dar se stă liniștit la televizor atunci când sunt mitinguri împotriva dictaturii politice și a măsurilor de tip securist luate asupra noastră. Ies oamenii în stradă pentru a-l determina pe Becali să plece de la Steaua dar îi lăsăm pe polițiști să strige singuri împotriva răului absolut care ne guvernează azi. Suntem țara în care acceptăm minciuna pe față a politicienilor, în care asistăm nepăsători la răul altuia bucurându-ne că nu ni se întâmplă nouă, țara în care aruncăm guma pe stradă după ce cu 22 de secunde înainte recunoaștem că am fost în Germania și nu am aruncat niciun muc de țigare pe jos, nici măcar 1 gram de scrum, țara în care obiceiurile proaste ale unei etnii au fost preluate și incluse în conștiința unora în așa hal încât seriale întregi și emisiuni cotidiene cu reprezentanți ai acelei etnii la un post altădată modern, face audiențe ridicol de mari. Acum unde este comunismul? Comunismul a dispărut de 20 de ani și nu puteți să îmi aduceți ca argument timpul, cum că ar fi necesară o anumită perioadă de timp pentru readaptare și cum că rănile au nevoie de timp pentru a se vindeca. Dacă ați face asta v-aș invita să îmi povestiți cam care era starea Germaniei în anul 1968, la 20 de ani după terminarea celui de-al II-lea Război Mondial și mai ales cam care era starea Germaniei în anul 1948, cam de unde au plecat ei și cam de unde am plecat noi. Exemple se mai pot da, dar cel al nemților cred ca este cel mai concludent. Deci, este sau nu este comunismul doar o scuză?

4 comentarii:

  1. Nu cred că pot să răspund cu da sau nu.
    Dacă toţi dobitocii din şărişoara noastră s-ar fi născut în Elveţia, niciunul n-ar arunca guma pe jos. Dacă toţi s-ar fi născut şi ar fi fost educaţi în şcolile nemţeşti, suedeze, nimeni n-ar fura, n-ar chiuli, etc.

    Comunismul a format oameni, care la rândul lor au format alţi oameni după chipul şi asemănarea lor, iar situaţia s-a tot perpetuat...

    Cu egală dreptate, unele trăsături sunt oarecum mai accentuate în cazul unor popoare faţă de altele, fără să aibă vreo legătură cu comunismul.

    E complicat :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Comunismul ăsta, așa blamat cum este el (sunt foarte multe locuri unde blamarea este mai mult decât îndreptățită) a format oameni de excepție. Îmi aduc aminte de vecinii mei mai mari care se pregăteau mai mult decât temeinic pentru examenul la facultate. Am colegi care au terminat ASE cu nota 9,90 și chiar și acum după 25 de ani de la terminarea facultății au cunoștințe solide de economie. Inginerii formați atunci sunt dintre cei mai buni ai vremurilor alora și așa mai departe. Așadar, ipoteza cum că sistemul comunist nu a făcut altceva decât să distrugă vieți nu este plauzibilă, deși ea ne este repetată sistematic cu fiecare ocazie de către mediile de informare în masă... Plus că, poporul nostru a beneficiat de șansa unică a eroilor din munți care au luptat cu arma până la moarte exact pentru aceste idealuri, pentru ca poporul să își revină din ceea ce clădea comunismul, falsul om nou. Au trecut 20 de ani și cred că din anumite puncte de vedere acei eroi ai neamului nostru au motive serioase să se răsucească în mormintele lor... :(

    RăspundețiȘtergere
  3. Eugene, oamenii care s-au format bine atunci s-au format datorită lor și a profesorilor lor care încă mai aveau simțul datoriei, nu cred că reușita asta poate fi pusă pe seama regimului...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sunt doar parțial de acord. Regimul comunist nu era atât de retard cum le place unora să credem noi. Aveau niște ținte economice foarte precise, o politică de educare foarte eficientă (aș spune eu...) și multe altele care erau decise la nivel de Cabinet 1. E greșit - cred eu - să creadă cineva că toți aceia erau atât de buni în afara unor strategii guvernamentale bine puse la punct. Acum nu mai sunt strategii deloc, am înlocuit strategia comunistă cu 52.000 de reforme și iată ce se produce, miniștri semianalfabeti... Deci s-au format PRIN EFORTUL LOR, de acord, dar și sistemul a avut nevoie de ei, deci și sistemul CEREA oameni de înaltă calificare.

    RăspundețiȘtergere