duminică, 26 iunie 2011

Turism în Romeinia

3 zile la mare. 3 zile în care am uitat pur și simplu de televizor, calculator și alte asemenea chestii care uneori, în exces, pot deveni nocive. M-am ofticat ca nu mi-am luat de acasa ceva de citit și nici foarte mulți bani de cheltuit nu am avut și astfel am ratat o repriza bună de citit. M-am cazat la 2 Mai la Casa Ellamy. Recomand cu căldură, eu merg acolo de circa 6 ani neîntrerupt și nu aș da cazarea acolo pe nimic. Bine, eu nu sunt genul ăla de om cu bășini în cap și pretenții mari de la o cazare, dar chiar și dacă aș fi fost, existau și motive de satisfacție. În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum ci despre turismul în ansamblu pe litoralul nostru. Nu sunt investiții mai deloc; bine, vorbind de 2 Mai și Vama Veche e ok că nu sunt foarte multe betoane apărute, dar sunt zone în care dacă intri cu mașina (să zicem pe străduțe laterale ca să iei 2 prieteni care s-au cazat în alt loc decat Casa Ellamy) riști să îți avariezi mașina dacă nu adaptezi viteza gropilor. Terasele nu par că au adus o prospețime față de anul trecut (cel puțin până la această dată) și unele par destul de „uzate”. Apoi serviciile. Am povestit pe blogul meu de memorii o întâmplare cât se poate de reală pe care am trăit-o în Costinești odată. Ce credeți, am pățit-o din nou!!! Eram în Vama la terasa La Canapele al cărui client sunt de ani bunicei și despre care aveam foarte multe cuvinte frumoase de spus. Erau orele 20 sau ceva de genul. Mergem la etaj și ne așezăm la o masă. Terasa nu era deloc plină, erau cam 3 sau 4 mese ocupate din cele sa zic 15 mese. Vine o duduiță la noi și ne aduce meniurile și ne îndeamnă să ne grăbim că ea iese din tură. Nu e prima oară când pățesc așa ceva... În fine, ne conformăm cât de cât și ne uităm fugitiv pe meniu. Ne alegem de băut, ne mai uităm la meniurile de mâncare și în cele din urmă o chemăm sa ne ia comanda. Unul dintre noi a întrebat-o ceva despre una din pizzele afișate, ceva de genul dacă este foarte iute sau dacă are salam de nu știu care. Habar nu am - ne-a spus fata. Nu știu. Eu de exemplu am întrebat-o dacă are bere Stella fără alcool. Nu avem, mi-a răspuns, avem numai Carlsberg. Ăăăăăă, nu Carlsberg, aia cum îi spune, Bergenbier. Ăăăă, nu nu - și se chinuia să își amintească numele berii cu pricina. Dat fiind că terasa era endorsată cu tot felul de promoționale Holsten (!!!), o întreb dacă nu cumva e vorba de Holsten. Da da da da - se luminează efectiv la față, Holsetn fără alcool. În fine, ne comandăm de băut, iar una dintre prietenele noastre dorește Spaghetti a la Carbonara și un pahar de vin - trecute toate în meniu. Spaghetti cum? Carbonate? Totuși, pentru a fi sigură că nu greșește comanda, prietena îi arată efectiv cu degetul pe meniu ce dorește. Pleacă duduia și după câteva minute apare cu băutura. Bineînțeles că nu i-a adus vinul fetii. Mai vine oadtă și ne aduce numai 3 tacâmuri, deși noi comandasem toți 4 de mâncare. La un moment dat o întrebăm despre vinul comandat mai devreme. Aaaaaaa, vinul. Da da da - și pleacă. Se întoarce după 20 de secunde și întreabă: dar ce vin ați comandat, alb? Nu, roze vine răspunsul, după care aceeași manevră, pleacă și se întoarce după 20 secunde: de care roze? De Murfatlar. Îi aduce în cele din urmă vinul, nouă mâncarea și apoi îi solicităm - că doar ne rugase fata - nota, deși mai mâncam încă. Norocul nostru că totul făcea fix 80 lei. Am pus fiecare cât trebuia și i-am lăsat fix 80 de lei. A luat bonul și banii, a numărat banii de 2 - 3 ori și parcă vroia să se întoarcă. Norocul ei că nu s-a întors, eu abia așteptam momentul. Părea că și un alt set de turiști care erau la o masă alăturată nu îi lăsaseră prea mulți bani drept ciubuc căci nu părea veselă numărând și banii lor. Apoi a plecat. A vorbit ceva cu ceilalți ospătari și a coborât și nu am mai văzut-o în seara aia. Acum, de curiozitate, ca să văd ce fac ăia, după ce am terminat de mâncat am căutat discret să mai fac conversație cu prietenii mei pentru a sta mai mult la masă. Am stat cu farfuriile goale în față până am plecat, adică mai bine de 20 - 30 de minute. Când am trecut pe lângă ospătarii care erau acolo (sau ce or fi ei, că gagii sigur nu păreau a avea talent în servirea profesională la un restaurant) nu ne-au adresat niciun cuvânt, s-au prefăcut ocupați și se uitau boemi pe geam. Boem nu mai calc nici eu niciodată pe La Canapele, dintr-un client fidel eu devenind un client care nu va mai călca pe acolo never ever. Am mai pățit una, cum ar fi că a 2-a zi nu am mai mers La Canapele ci am traversat strada la Bibi Bistro. Și aici am dat peste un gagiu din ăsta de făcea pe ospătarul (total neprofesionist, scria aplecat către noi cu carnețelul pe masă, vorbea la per tu, etc) și care mi-a adus cartofi prăjiți (uscați mai corect) deși eu cerusem piure. Măcar ăsta ne adusese olivieră, servețel, etc, nu la La Canapele unde ne-am servit singuri de pe masa alăturată... Probabil că nici pe la Bibi nu mai calc vara asta. Azi, ca să fie cireașa pe tort, mergem la Casa Margo în 2 Mai, locul nostru tradițional de servit masa (deși anul trecut au avut mâncare mai nasoală, văd că anul ăsta au mai revenit) și cer un expreso lung. 150 ml, la fel ca expreso cu lapte pe care îl comandase prietena. Când vine gagica să ne aducă cele 2 cafele, una era mai mare alta mai mică, deși la meniu amîndouă aveau trecute în dreptul cantității cifra 150. La final mi-am dat seama ce se întâmplase, îmi adusese expreso normal, care era mai scump cu 2 lei. Nu este vorba de 2 lei ci de gest... Așa că, dacă vreți să fiți tratați normal - nu în condiții de lux, nici nu poate fi vorba, normal, adică să îți aducă comanda pe care ai cerut-o, să nu te întrebe o tractoristă retard ce ai comandat, să nu „îți încurce comanda” și așa mai departe, alege altă destinație. Dacă astea ți se par gesturi normale, naturale, dacă tu consideri că nu meriți altceva pentru banii pe care îi plătești decât să fi umilit și tratat cu mizerie, atunci alege liniștit litoralul românesc. Aici nu vei fi în veci respectat.

2 comentarii:

  1. Da' văd că te-ai întors complet satisfăcut, bre! =))

    Sper să vii cu veşti mai bune data viitoare :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai da, ca data viitoare o sa evit locurile unde am patit una - alta. :)
    Culmea, una peste alta am reusit ca in cateva zile sa ma mai relaxez caci eram (mai sunt inca) destul de stresat... :(
    Abia astept 9 iulie sa merg sa stau mai mult si atunci 100% ma voi relaxa mai bine. Pentru mine Vama si 2 Mai-ul sunt locurile unde ma simt cel mai bine. Plus ca este - din pacate - cam singura perioada cand ma mai pun la punct nitel cu cititul... Abia astept. :)

    RăspundețiȘtergere