marți, 29 noiembrie 2011

Investește în oameni

Împreună pentru dezvoltarea dialogului social în România -- aceasta a fost astăzi conferința națională la care am avut onoarea să particip. Inițial mă gândeam că orice proiect pe o astfel de temă este ca și cum cineva ar încerca să se îmbete cu apă chioară, dar ascutând lectorii ce și-au împărtășit experiențele primului an de când a fost creat acest proiect mi-am dat seama mai bine în ce constă de fapt munca asta zilnică a sindicatelor - iar aici sindicate este termenul generic pentru organizațiile sindicale de genul sindicat, federație, confederație, cartel, etc. Importanța partenerului social în jocul democratic este una care astăzi mi s-a relevat mai bine ca oricând. Uniți suntem mai puternici iar regretul că mișcarea sindicală din România este relativ dezbinată nu ajută la nimic. Dialogul social este în momentul de față mimat de actuala putere, legile și orice libertate care s-a plătit în 1989 și nu numai cu sângele oamenilor ce au ieșit la „luptă” fiind grav și imoral îngrădite de exact persoanele care au câștigat alegerile invocând aceste libertăți. Și mai ridicol este că încă mai sunt oameni care cred cu tărie că ce se spune despre acești dictatori nu este adevărat și că oameni răi inventează fapte inexistente numai pentru a discredita actuala putere. Inechitățile sociale, statul de tip mafiot, lipsa dialogului social (fie că vorbim de dialogul între autorități vs populație, fie că vorbim de dialogul între diferitele instituții ale statului), mimarea acordării libertăților și drepturilor legale, toate acestea fac din ce în ce mai necesar apelul la dialog social pe care CNS Meridian alături de Federația Agricultorilor îl face de un an de zile. Situația grea în care se află în momentul de față România, Europa, lumea - de ce nu - face ca nevoia de unitate de partea partenerului social să fie una stringentă; nu mai este timp pentru disensiuni, nu mai este timp pentru orgolii sau poziții de forță între sindicate sau Confederații, acum este momentul ca vocea ce se face auzită să fie una singulară, un cor de voci care să exprime una și aceeași idee: nu mai acceptăm încă odată dictatura, nu mai acceptăm să fim furați, mințiți, umiliți, ținuți în foame și mizerie, nu mai acceptăm sărăcia într-o țară atât de bogată. Unii dintre interlocutori se refereau la bogățiile naturale ale României, la faptul că în actualul context țara noastră ar trebui să valorifice mult mai bine resursele solului și cele agricole. De ce nu se face așa ceva? Oare cine știe. Probabil că politicienii noștri sunt mult prea „calici” (am citat un interlocutor) să își umple buzunarele cu atâta avere încât nu o vor putea cheltui nici în 7 vieți, în timp ce orașe întregi sunt folosite numai pe post de dormitoare, căci falimentul și șomajul s-au instalat de mult aici. Problema ridicată de această conferință a fost și una de morală interioară, sau mai corect spus de automorală pe care să ne-o facem fiecare dintre noi. În ce mai credem, de ce stăm și privim inerți ceea ce se întâmplă, de ce nu le dăm celor care au ales să se bată pentru noi impresia și siguranța că eforturile lor pot fi sprijinite de noi toți cei care ne-am săturat de jegul în care suntem ținuți, toate astea sunt cel puțin atâtea teme de reflecție pentru fiecare dintre noi. Avem noi poporul o problemă morală? Dacă cineva care merge într-un sat și spune că este de la sindicat și că vrea să îl ajute pe el, săteanul de care nu întreabă nimeni decât în săptămâna dinaintea alegerilor, este întâmpinat cu întrebarea „dar ce ne dai, o găleată, un tricou pentru ăsta micu sau măcar o șapcă”, înseamnă că sindicalistul ăla mai are rost să mai lupte acolo (în primul rând cu sine însuși căci tentația de a renunța este una deloc de neglijat) sau acea gloată de animale reduse la nivelul de rumegători de cartofi prăjiți cu piept de pui nu vor înțelege niciodată că investindu-se în ei de fapt se investește în progres. El, fermierul, țăranul cum li se spune celor care locuiesc la sat, poate fi mai greu manipulat atunci când este informat, atunci când știe să se apere de abuzurile primarului, a prefectului sau a mai știu eu căror autorități locale. Dar el nu înțelege asta, sau în fine, unii dintre ei nu înțeleg asta și reacționează primar. Unii și-au însușit învățăturile și în acel loc unde omul a fost învățat să comunice social sigur va exista un progres. Atât autoritățile - reprezentate de unii primari - cât și oamenii au învățat că numai împreună ne poate fi mai bine. Investește în oameni devine astfel un slogan care poate fi cheia către ieșirea din tunelul din care pare că nu mai ieșim. Devine un deziderat ce - odată atins - poate fi o bază solidă pentru construirea viitorului acela luminos pe care l-am așteptat 45 de ani de comunism și pe care, după 20 de ani de la Revoluție încă îl mai așteptăm. Păcăleala cu Europa și progresul miraculos care s-ar fi instalat imediat după 2007 la care cei mai mulți ne-am așteptat a fost desigur încă o dezamăgire adăugată la sutele de motive de tristețe pe care le-am avut noi românii ca nație. „Războiul fără prizonieri” - sintagmă folosită de un personaj destul de controversat ce a luat cuvântul, folosită pentru a descrie situația actuală economică la nivel mondial, este desigur unul în care la final se vor număra - ca în orice război - învinși și învingători. Dialogul social poate preveni plasarea nației noastre în prima categorie. Discutând despre soluții, despre protecție socială, despre statul care se potrivește cel mai bine unei anumite situații mondiale (de stânga, de dreapta, monarhie constituțională, etc), soluțiile de rezolvare a unei situații, etc, discutând în general, este imposibil ca partenerii aflați la masa negocierilor să nu se îmbogățească unii de la alții, este imposibil ca la final să nu se găsească o soluție la care posibil nu s-au gândit înainte. Arta negocierilor trebuie însă însoțită neapărat de încă un factor fără de care orice speranță de mai bine nu își are locul: buna intenție. Degeaba merg ele sindicatele la dialog dacă oameni precum cei din actuala putere nu fac altceva decât să limiteze prin legi imorale pârghiile cu care se negociază. Degeaba se stau mii de ore la discuții dacă după 2 ore de la ultima întrevedere se dă legea tot așa cum a cerut-o „domnu' Traian”. Degeaba se vorbește de moralitate dacă la ieșirea de la masa dialogului cei ce dețin pârghiile bunăstării generale fac afaceri cu ei înșiși de pe pozițiile de stat și patron ce face afaceri cu statul. Ceea ce este însă de făcut este ca acești oameni bine intenționați să nu cedeze. Fie că vorbim de organizațiile sindicale, fie că vorbim de ONG-uri, fie că vorbim de alte feluri de organizații sau pur și simplu că vorbim de oameni pur și simplu, toți aceștia trebuie să nu dezamăgească și să nu se dezarmeze, să meargă până la obținerea unui trai mai bun pentru noi toți. Inițiative și invitații la dialog precum cea la care tocmai am asistat azi sunt mai mult decât salutare, sunt dădătoare de o oarecare speranță că poate la un moment dat cei ce dorm se vor trezi și ne vom ridica astfel din noroiul călduț în care uneori ne place să stăm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu