Dilemă cu pârţ

Mergi undeva cu maşina. Nu contează cine şofează sau împărţirea pe scaune. Sunteţi - să zicem - 3 persoane. Este un drum lung în care perioadele de discuţii alternează uneori cu perioadele de linişte, în care şoferul îşi vede de treaba lui iar pasagerii sunt cufundaţi în diverse gânduri. La un moment dat în maşină îşi face simţită prezenţa o băşină, din aia tainică, în care este foarte greu de identificat autorul. Aproape că te ustură ochii de la dânsa. Ce faci? Eu m-am gândit aşa: probabil că vine de afară. Sigur vine de afară. Totuşi mirosul de murături cu fasolică şi ciolan afumat erau mai mult decât evidente, aşa că ipoteza "vine de afară" mie mi se părea puţin plauzibilă. Ori aşa ori în zonă tocmai se aruncase o cantitate mare de murături, mare adică vre-o 5 tone... Cum nimeni nu scotea nicio vorbă, am început a medita: dacă nu zic nimic, unul dintre ceilalţi doi va crede că eu sunt autorul. Unul dintre ei sigur era băşinoşu', căci eu sigur nu eram la servă, asta dacă exclud varianta vine de afară, variantă puţin probabilă la ora aia în mintea mea îngustă. "De ce să îmi asum un risc" - mi-am spus în barbă. Cu respiraţia sacadată, cu ochii în lacrimi şi sprâncenele ridicate, am bâjgăit ceva de genul: "mamăăăă, dar împuţiţi mai sunt ăştia prin locurile astea, a ce pute nene"? Linişte. Dacă înainte de asta nu eram sigur că sursa este din interior, după liniştea ce s-a aşternut mi-am dat seama că sursa era cât se poate de aproape de mine. Am deschis uşor geamul şi afară părea că este aer curat. Pe faţa mea îşi făcuse loc un zâmbet tâmp: rezolvasem dilema. După surâsul înfundat de pe faţa unuia dintre cei care ocupau maşina, îmi cam imaginez şi cine a fost autorul, dar să nu intrăm în amănunte. Aşadar, dacă nu sunteţi siguri că pârţul ce vă nelinişteşte este 100% ecologic, nu-l eliberaţi în spaţii mici, sigur veţi fi desconspiraţi.