joi, 20 decembrie 2012

Trăiri faine

Am uitat să vă împărtăşesc o experienţă faină trăită în week-endul acesta. Am fost la Ateneu unde am avut invitaţii pe locurile situate în avanscenă. Niciodată nu am stat atât de aproape de o orchestră şi niciodată în viaţa mea nu am avut şansa de a arunca o privire - fie şi cu coada ochiului - înspre publicul din sala de spectacol în timpul acestuia din pozitia sau proximitatea scenei. Senzaţia a fost una extraordinară şi am constatat cu această ocazie că există un farmec anume şi o trăire specială şi din partea artiştilor atunci când prestează vre-una din artele spectacolului, nu numai din partea spectatorilor. Până la această dată nu mi-am pus niciodată întrebarea cam de ce trăiri au parte cei care sunt pe scenă. E foarte fain să vezi cum un gest mic al unui contrabasist sau a unui viloncelist adăugat lângă alte gesturi ale altora din orchestră dau la final o interpretare preaminunată a unei melodii.

2 comentarii:

  1. Exact în acest fel de proximitate am stat eu la concert ieri seară. :D
    Mie nu mi-ar plăcea să fiu pe scenă și să simt mii de ochi uitându-se la mine :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Am vazut/citit. Nici mie nu mi-ar placea sa fiu privit atat de atent de mii de ochi, poate ca tocmai de aia mi-a placut, ca nu se concentrau la ceea ce faceam eu (ii "spionam"). Dar imaginea publicului din Ateneu a fost pur si simplu mirifica. :)

    RăspundețiȘtergere