Uneori

Uneori, dar numai uneori, îmi place să beau (prea multă) țuică și să stau așa amețit pe rețelele astea de socializare, gen Facebook și Twitter, să vorbesc cu oameni care mi se par minunați (cei mai mulți SUNT) să evadez din realitatea mea de căcat și să uit de toate anormalitățile pe care le întâlnesc în lumea asta nedreaptă și strâmbă, să evadez cumva din inpeția de zi cu zi, să fug de mine realul... Îmi place să uit și să fiu fericit astfel. Îmi pun muzica ce îmi place în căști (la maxim) și refuz pur și simplu să privesc fix în ochi realitatea  hidoasă, care uneori - dar numai uneori - îmi zdrobește sufletul, speranța și frumusețea spre care tind. Știu, e lașitate! Dar unde am spus eu ca sunt viteaz?