Despre oamenii frumoşi

Foarte rar mi s-a întâmplat să aud pe cineva vorbindu-mi despre oamenii frumoşi din jurul lui, şi atâta numai moartea sau o tristeţe foarte mare cu privire la cineva face cumva să se deschidă ochii şi limba şi să se povestească despre cât de bun şi drept şi mai ştiu eu cum e acel individ. Altfel, în starea de viaţă cotidiană omul nu simte nevoia să aducă o vorbă bună despre cineva care este frumos, nu simte nevoia să remarce ceva fain sau ceva care l-a ajutat să ducă o viaţă mai bună - fie ea şi sufletească. În schimb bârfa şi invidia sunt prezente peste tot pe unde ne uităm, sau cel puţin eu asta văd în jurul meu destul de des, poate am eu o problemă cu anturajul. De ce e mai ok să fie rău în loc să fie bine mie îmi scapă, căci nu înţeleg care este beneficiul clevetitorului care aduce veşnic vorba numai despre omul rău şi niciodată despre omul bun. Dacă nu poate vedea frumuseţea din cineva, de ce trebuie să îi evidenţieze urâtul? Nu suntem oare cu toţi un pic urâţi?